„Sunt un om cu conştiinţa trează că trăim într-o lume foarte ciudată, un om care a crezut în iubire şi pe care viaţa nu l-a dezamăgit.” — Iurie Darie

„Nu tuturora li-i dat să zboare, dar câţi nu ştiu să se târască!” — Alexandru Vlahuță

„Nu cunoaștem niciodată bine pe oameni, ei au încăperi închise pentru ochiul superficial.” — George Călinescu

„Există un stadiu de prietenie unde nu mai e nevoie să vorbești spre a te înțelege, nici să te sfătuiești spre a acționa în comun.” — Nicolae Titulescu

„Te-ai ridicat atât de sus, iubitul meu amic, încât de-aici de jos, te văd atât de mic!” — Ion Luca Caragiale

„Eu am să plec, dar n-am să mor niciodată.” — Sergiu Nicolaescu

„Ei ma urăsc că nu-s ca ei, eu îi iubesc că nu-s ca mine.” — Ion Minulescu

„Minciuna premeditată nu mai e o chestiune de fantezie, ci de caracter.” — Tudor Mușatescu

„Om liber este acela care nu are nevoie să spună nici o minciună.” — Nicolae Iorga

„Mai bine să fii stăpân mic decât slugă mare.” — Anton Pann