„Un vis pe care-l visezi singur e doar un vis. Un vis pe care-l visezi împreună cu ceilalți e realitate.”
John Lennon
„Multe lucruri nu le vedem fiindcă le privim prea de aproape.”
Lucian Blaga
„Cel mai mare neajuns al nostru este că renunțăm prea repede. Cel mai corect drum către succes este să mai încerci o dată.”
Thomas Edison
„Pesimistul se plânge de vânt potrivnic. Optimistul așteaptă ca acesta să-și schimbe direcția. Realistul schimbă orientarea velelor.”
William George Ward
„Să-l ajuţi numai pe cel care, chiar dacă nu mai poate, vrea.”
Henrik Ibsen
„Dacă toată bogăția unui om se află în mintea sa, nimeni nu va putea să i-o fure.”
Benjamin Franklin
„Durerea o putem suporta şi singuri, dar pentru a fi fericiţi e nevoie de doi.”
Elbert Hubbard
„Între oameni există unii care n-au depășit cu mult forma de existență animală sau de plantă.”
Emil Cioran
„Fericiți cei a căror inimă cunoaște pasiunea prieteniei. Numai ea știe să ne facă singurătatea mai puțin ucigătoare și viața suportabilă.”
Panait Istrati