"Nu am dat greş. Pur şi simplu am descoperit 10.000 de idei care nu funcţionează." Thomas Edison

Ne folosim de invențiile lui aproape zi de zi și nu ne putem imagina viața fără ele. Prolificul inventator, care de-a lungul vieții a înregistrat peste o mie de brevete de invenție, a contribuit la inventarea becului cu filament, a fonografului, sistemelor electrice, camerei de filmat, telegrafului sau telefonului.

Puțini cunosc, însă, ce fel de om se ascundea în spatele tuturor acestor realizări, iar asta ne-am propus să va dezvăluim acum.

1. Edison era aproape surd

La vârsta de 12 ani, Thomas Edison a început să-și piardă auzul. Deși nu se cunosc motivele surzeniei lui, cel mai probabil era vorba de o boală genetică, atât tatăl său, cât și unii din frați, suferind de același defect. Un lucru este cert, însă: lui Edison îi plăcea să fie așa, spunând în repetate rânduri că îl ajută să se concentreze atunci când face experimente.

2. Și-a cerut soția în căsătorie prin Codul Morse

Chiar dacă viața lui gravita în jurul științei, Thomas Edison s-a atașat foarte mult de o adolescentă pe nume Mary Stilwell. A cerut-o în căsătorie la doar două luni după ce s-au cunoscut, trimițându-i un mesaj prin Codul Morse. Cei doi și-au unit destinele în ziua de Crăciun a anului 1871, când Edison avea 24 de ani.

3. Un tatuaj misterios

Potrivit unei polițe de asigurare încheiată la compania de asigurări Mutual Life din New York, Edison avea cinci puncte tatuate pe antebrațul stâng. Inventatorul nu a dezvăluit niciodată ce însemnau aceste cinci puncte, iar sensul lor rămâne și acum un mister.

4. Și-a construit un laborator la 10 ani

Edison a fost atât de fascinat de o carte despre experimente de chimie primită de la mama sa la 9 ani încât în doar un an și-a construit în beciul casei părintești un adevărat laborator. Își cheltuia toți banii economisiți pe materiale chimice și, pentru a se asigura că nu se atinge nimeni de ele, le-a etichetat pe toate drept „otravă”.

"Oportunitatea e pierdută de majoritatea oamenilor pentru că e imbrăcată în salopetă și arată ca munca." Thomas Edison

5. Eșec după eșec

Chiar dacă acum este considerat un inventator de succes, Edison a avut și multe eșecuri răsunătoare. Printre ele se numără mașina telegrafică de înregistrat voturi, care nu a fost folosită niciodată, sau metoda de extragere a fierului din minereu brut, o obsesie a sa pe care n-a reușit niciodată să o realizeze.

3 comentarii

  1. Simona

    Edison si-a pierdut auzul datorită unei palme date de mama sa pe ureche in copilărie. Am citit viața lui Edison si acolo sunt toate amanuntele.

  2. RickyBiggie

    Hello admin, i’ve been reading your website for some time and I really like coming
    back here. I can see that you probably don’t make money on your site.
    I know one simple method of earning money, I think you will like
    it. Search google for: dracko’s tricks