Categories: Speciale

Scriitori celebri care au refuzat Premiul Nobel

Pentru orice om de știință, scriitor sau politician, Premiul Nobel reprezintă culmea unei cariere de succes și o confirmare a valorii. Deși multe personalități doar visează la un astfel de premiu, alții l-au refuzat din diverse motive. Printre ei se află doi scriitori de marcă.

 

1. Jean Paul Sartre

În octombrie 1964, Academia Suedeză i-a oferit lui Jean Paul Sartre Premiul Nobel pentru literatură, chiar dacă scriitorul francez ceruse printr-o scrisoare retragerea sa de pe lista de nominalizați. Astfel, Sartre s-a văzut nevoit să refuze faimoasa distincție, motivând că „scriitorul nu trebuie să accepte să fie transformat într-o instituție, chiar dacă acest lucru se întâmplă în modul cel mai onorabil”.

 

2. Boris Pasternak

În 1958, Boris Pasternak a refuzat Premiul Nobel din cauza fricii de represalii din partea Uniunii Sovietice. În replică, Academia Suedeză a refuzat să accepte gestul lui Pasternak, precizând că „acest refuz nu denaturează în nici un fel validitatea premiului”. Cu toate acestea, decernarea Nobelului pentru literatură nu a mai avut loc în acel an, ci abia în 1989, când fiul lui Pasternak a acceptat premiul în numele tatălui său.

Sursa: wikipedia.org

 

Publicitate
Admin CuvinteCelebre

Share
Published by
Admin CuvinteCelebre

Recent Posts

Merita sa lupti pentru o relatie? 9 intrebari care te vor ajuta sa iei o decizie corecta

Uneori exista tensiune in relatia dintre un barbat si o femeie. Se pare ca amandoi…

3 ani ago

Cele 7 greseli care iti distrug viata si pe care ulterior le vei regreta

Care este motivul infrangerilor si esecurilor noastre? Iata care sunt cele mai mari greseli din…

3 ani ago

Care este secretul sanatatii, fericirii si longevitatii. Sfaturi importante de la parapsihologul Serghei Lazarev: „Nu te plange nimanui de nimic.”

Una dintre cele mai populare serii de carti din ultimii ani este Diagnosticul Karmei scrisa…

3 ani ago

12 legi definitorii ale karmei despre care majoritatea oamenilor nici macar nu au auzit

Pentru a va schimba viata in bine, acordati atentie acestor 12 legi ale karmei. Ele…

3 ani ago

Lectii importante de la marele Socrate pentru a avea o viata mai buna

Socrate a fost un filosof grec si un geniu enigmatic. Standardele stabilite de el, rationamentul…

3 ani ago

Legile Universului: „Nu grabi nimic, lasa lucrurile sa curga”.

Universul traieste prin propriile sale legi si, pentru ca succesul sa va insoteasca in toate…

3 ani ago

This website uses cookies.