Sigmund Freud

Sigmund Freud (n. 6 mai 1856, Freiberg, astăzi Příbor/Republica Cehă – d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză. Freud este considerat a fi părintele psihanalizei iar lucrările sale introduc noțiuni precum inconștient, mecanisme de apărare, acte ratate și simbolistica viselor.

Avem nevoie de vise

Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.

10 ani ago

Adevărul din spatele glumei

Glumind, putem spune orice, chiar şi adevărul.

11 ani ago

Soluția lui Freud

Dacă vrei să dobândești puterea de a suporta viața, fii gata să accepți moartea.

11 ani ago

Sublimul femeii

Femeia e o creatură menită să fie iubită, nu înțeleasă.

11 ani ago

Învață de la alții

Învaţă repede din greşelile altora, că nu ai timp să le faci tu singur pe toate.

11 ani ago

Virtutea se testează

O virtute care n-a fost testată nu e o virtute, ci o ipoteză.

11 ani ago

Ce este cunoașterea

Cunoașterea este manipularea intelectuală a observațiilor verificate atent.

11 ani ago

Învățăm de la toți

Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi e superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte…

12 ani ago

Întemeietorul civilizației

Primul om care a preferat să înjure decât să dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizației.

12 ani ago

This website uses cookies.