Proverbe românești

Folclorul românesc reprezintă totalitatea creațiilor culturii spirituale românești. Sintagma se referă la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei (majoritar dacoromân, dar și aromân, meglenoromân și istroromân), semnalate în interiorul granițelor românești. Urmărind firul istoriei, folclorul românilor include și creațiile atribuite etniilor premergătoare populației românești (traco-daci și presupușii proto-români, în situația în care nu există izvoare istorice care să ateste o populație la nord de Dunăre în Evul mediu timpuriu, până în mileniul doi al erei creștine). Principalele zone folclorice românești sunt următoarele: Crișana, Banat, Țara Moților, Țara Oașului, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Oltenia, Argeș, ținutul Mehedinți, zona Harghitei, care sunt în continuare subdivizate în zone mai mici, delimitate de un grad mai mare de particularitate în privința producțiilor folclorice.

„Prost să fii, noroc să ai.” — Proverbe românești

„În țara orbilor, cel cu un ochi este împărat.” — Proverbe românești

„Voința inimii dă aripi picioarelor.” — Proverbe românești

„Doamne, apără-mă de prieteni, că de dușmani mă feresc singur.” — Proverbe românești

„Lasă-i să te vorbească de rău. Pe Lună n-o latră câinii?” — Proverbe românești

„Gânduri multe, fără treabă, dovedesc o minte slabă.” — Proverbe românești

„La casa cu două fete mor pisicile de sete.” — Proverbe românești

„În pomul care nu dă roade nu aruncă nimeni cu pietre.” — Proverbe românești

„A fi mare, nu-i mirare. A fi om, e lucru mare.” — Proverbe românești